10+ ani mai târziu

    Ahh, to be 17 again... 

    Nu m-ar pasiona să mă întorc la vârsta aia, dar apreciez curajul de atunci de a scrie în public ce doare, ce poveste mi-a rămas în minte, categorisiri și declarații. Azi n-aș mai face-o. Dar ce comoară e să dai un search pe google și să găsești scrieri care nu mai au sens, dar poartă după ele lupte importante îngropate de timp. 

    Off, dragul meu Pătrățel, câte s-au tot adunat de atunci. Mă întreb dacă ai fi mulțumită de omul care îți invadează azi spațiul cu melancolii și semne de întrebare. 

    Un jurnal. Niciodată schițat, aranjat, sau corectat. Raw blood vărsat pe pagina internautică. Mă întreb ce a rămas șters, ce n-a văzut lumina ecranului până la final. Și cine te-a citit? Și de ce? Ce mândrie să ai un articol deschis de 200 de ori când probabil 100 erau doar ale tale. Aceeași senzație pe care o am la un story bun pe Intagram pe care îl revad de același număr de ori cu mare mândrie (majoritatea, evident, de la bară). Dar uite că cel puțin un articol de can-can scris aici a făcut înconjurul liceului. Oamenii, acei puțini, știau de tine și urmăreau cu oareșice interes ce mai ai de adăugat la știrea zilei. 

    Azi nu știu câtă răbdare ar avea cineva să-și piardă 10 minute citindu-ți haosul când ar putea să-l asculte rezumat în 30 de secunde de TikTok. A trecut mult timp, dragă Pătrățel, lumea e un pic mai altfel azi, deși în marele mers al lucrurilor, n-a trecut chiar atât de mult. 

    Voi, cei care ați văzut măcar un articol de aici, cum vă duceți acum traiul casnic în economia actuală? Cum e să te uiți la rândurile astea din viitor înspre trecutul adolescentei/adolescentului care se speria că vine simularea de la Bac? Cine erați atunci și nu mai sunteți azi? Ce a rămas neschimbat?

    Petrecut-am și eu timp îndelungat prin terapie vorbind despre copilul interior și daunele aduse în adulție. Dar de adolescenta rebelde n-am vorbit niciodată acolo. De ea m-am rușinat, am pus-o în cutie și, deși am mai încercat să o scot de acolo, m-au oprit urechile roșii. Dar uite-o, așezată în rama ecranului. 

    Poate o să fie asta și rama mea, dacă o să am curajul să scot de la naftalină tot ce am pus deoparte de la ultima interacțiune. Măcar pentru tine, Pătrățele.