Love and sex

 

E o ecuatie simpla si usor de urmarit. Cand apare elementul "love" e primul pas catre o noua realitate in care prioritatile se schimba, facem lucrurui prostesti, ne inchidem ochii in fata unor dezastre si gundim cu inima intrand intr-un fel de transa sau cerc vicios. Cu cat capatam mai mult cu atat vrem mai mult, dar mai ales dam fara ezitare si fara a cere inapoi. La acest nivel pot intra mai multe categorii de relatii inafara celor dintr-un cuplu:

- Prietenia = cel mai frumos mod de a iubi, din punctul meu de vedere; "love"-ul se ofera in urma unui schimb de incredere, in urma definirii unui trecut, a bifarii unor calitati pe care fiecare om si le schimba in functie de asteptarile pe care le are de la viitorul partener; reactiile se fac astfel: feminin-feminin, masculin-masculin sau feminin-masculin;

- Rudenia =  e o iubire impusa care nu apare in toate cazurile, e dragostea de sange; e ca si cum genele se doresc atat de mult incat strapund corpul proprietarului si aruncand inconstient "love" oferind afectiune si incredere pentru trecutul genelor;

Suntem surse inepuizabile de iubire, acest "love" misca universul si ne face sa dormim linistiti noaptea. E la fel de indispensabil precum aerul.

In cazul iubirii ce apare in cuplu mai exista un element ce ne aduce in stagiul 2: "sex". Acesta contopeste corpurile celor doi odata ce "love"-ul si-a facut efectul. Reimprospatare. 

Sexul fara a fi combinat cu "love" devine unul dintre instinctele noastre naturale sau ne transforma in adeptii fizicului. In ziua de azi cand un tip merge la agatat puicute prima impresie se face prin razia regulamentara din priviri facuta de sus in jos, de mai multe ori si din mai multe perspective. Acelasi lucru il fac si puicutele iar daca criteriile sunt bifate, a pierde timpul ar fi o risipa.

Prima zeita a trupului a fost dama de companie (sau curva), deci nu ii  subestimati puterile.

In concluzie, daca vreti sa puneti lumea in miscare folositi "love and sex". Desi un simplu si urias "love" ce sa va umple inimile ar fi destul, dar avem nevoie de prospaturi.

High

Te-ai gandit vreodata la ansamblul vietii tale? Te-ai gandit vreodata sa-ti faci o autocaracterizare? E al dracului de greu. Eu una ma impotmolesc la primele 3 cuvinte, situatia ma deprima si imi dau seama ca sunt cusuta si umpluta cu defecte precum o jucarie de plus e plina cu mizerie.

Ma mai tin legata de pamant oamenii, sunt dependenta de oameni si as nota asta ca fiind cel mai mare defect al meu, defapt e cel mai mare defect al nostru, pe langa dependenta mea severa de muzica si cea de ciocolata si daca ma gandesc nu as putea trai nici fara... ohh, las-o balta!

Sunt masurata in dependente, cred ca asta era cuvantul pe care l-am cautat. La ce inaltime am ajuns?

Last news

Vote them! Hai sa dam mana cu mana si sa-i ajutam pe baieti cu un vote pe youtube

Salutari noului nostru membru. Bun venit, Bibo!

Look at me

Sta in fata mea sfidatoare fumandu-si dramatic tigara, privindu-ma cu ochii spalaciti, imbracata in negru. Tot corpul ei emana eleganta, ficare gest ma domina, privirea ei imi umbla in creier. Parul e de o nuanta inchisa de roscat, buzele ii sunt rosii , machiajul impecabil, hainele negre ii scot in evidenta trasaturile. Tigara pare interminabila, rautatea si puterea din ochii ei sunt greu de ignorat, mai mult nu pot vedea in privirea cu urme verzui. E inchisa, dar nu imposibil de inteles.

Eu stau speriata, afectata si umilita in fata ei. Ma simt dezgolita, judecata, rusinata. Un val de sentimente nesigure ma cuprinde si ma dau usor de gol. Vreau sa plang. Ma abtin dar lacrimile imi curg deja fara sa-mi fi dat seama. Ochii ei devin tot mai verzi. Tipa. Ma cutremur si imi ridic capul incercand sa o privesc in ochi. Ma apropii, se apropie. "Uita-te la mine!" imi sopteste afectat. M-am uitat in ochii ei si m-am vazut pe mine.

 "Asta esti tu, Andra. Asta e o oglinda in care te uiti si te vezi asa cum te vad ceilalti". Asa sa fie?

Shapes

Viata noastra mereu se raporteaza la cei din jur. Suntem dependenti de straini si de prieteni, suntem fragili si usor de pierdut, insa mereu exista o a doua sansa. Mereu mai exista bine in tot raul din jur.

Who?

E dureros sa fii cel asuprit, e dureros sa te afunzi in butoiul cu melancolie si sa te uiti la asupritorul tau fara sa vezi un semn, un gest de care sa te agati cu disperarea ultimei sperante. In acele momente pare ca totul e degeaba, cuvintele nu-si mai au rostul, ideea prinde radacini devenid o amenintare, crescand, acaparandu-ti mintea si simturile. Un razboi se da in tine intre dorinta de a mai continua si nevoia de a renunta. In tot acest timp calaul iti taie radacinile, iti spulbera visele si mai rau decat sa te omoare, te arunca in temnita pe care ti-o construiesti singur lasandu-te sa te gandesti. Dupa mine, asta e cea mai grea pedeapsa, sa gandesti.

Pe de alta parte, cand esti un asupritor lucrurile nu se simplifica mereu. Uneori esti condamnat la gandire de propria ta victima. Mila si compasiunea nu isi au locul aici, dar atunci cand le ai e ca si cand te-ai condamna singur. Durerea din mintea celui din fata ta se mareste in tine, creste dezamagirea de propria persoana, creste vina. Un calau fara aceste defecte poate sfasia orice, totul devine mult mai simplu. Indiferenta e o binecuvantare.

Am fost aruncata in ambele situatii. Am fost asuprita si asupritorul. Mereu eu am fost cea care a pierdut.

Risipitori de aer

Ma uit in jur si apoi ma intorc la mine. Schimbari de atitudini, schimbari ale oamenilor din spate si din fata. Nesimtirea a devenit o moda, respectul a expirat. Stau si ma intreb, oare sunt eu demodata, oare e gresit ca un om cu ani in plus sa-mi inspire automat respect? Ironiile nu isi au locul aici.

Ne aruncam tot mai adanc in pierdere si e rusinos avand in vedere ca potentialul exista. O societate fara un caracter puternic e nimic, iar noi suntem puternici insa ne sufoca risipitorii de aer. Cand ma gandesc la mai mult decat mine, cand ma gandesc la intregul din care fac parte ma trec fiorii, mi se face rau si inchid ochii din nou urmand sa ma trezesc iar la o diferita altitudine, o altitudine mai comoda si promitatoare.

Nu vreau sa trec neobservata, dar nici nu vreau sa fiu cea care scuipa si e privita de ceilalti cu mandrie sau dezgust. Visele mele sunt cel mai pretios lucru pe care il am si nu o sa renunt la asta, dar uneori mi-e frica sa nu fiu si eu infestata cu microbul indiferentei genarale.

Omul sfinteste locul, responsabilitate pe care eu am nesimtirea sa mi-o asum.

Take me somewhere

Nu mai e la fel, a trecut tot ce a fost mai rau, a trecut frica, ura, gandul si m-am trezit din senin pierduta cu totul. Am dat apa pe foc, iubirea pe prietenie, gelozia pe incredere si trecutul pe prezent.

Am devenit furtuna si mi-am adunat puterile, sprijinul, trecutul intr-o navala de vant pornind la drum. E libertatea sau e dorinta? E sentimenul sau e nevoia? Nu stiu. Clar e ca m-am schimbat, insa nu sunt sigura in ce. Vartejul imi amesteca dorinta, fiecare pas trebuie cantarit de mii de ori.

Am castigat batalia cu mine doar pentru a o lua de la capat tot nesigura, dar cu mai multa hotarare de a o lua in bot. Vreau sa pic, mult mai abrupt de data asta, sa ma doara doar o secunda pana cand  o sa simt adieri in jurul meu. Vreau sa ma ridice un vant de vara si sa ma duca departe, acolo unde nu am mai fost, acolo unde e mereu vara.

Dupa munti

Banuiesc ca am auzit cu totii de ultima bomba a cinematografiei romanesti "Dupa dealuri". Am vazut filmul, ba chiar am incercat sa ajung la premiera sa-i vad pe actorii ce au dus un film autentic romanesc pe culmile Oscar-ului, dar nu mai erau bilete. M-am incapatanat, am mers urmatoarea seara, am vazut, am plecat inainte de final din motive subiective si nu pot spune ca am ramas impresionata.


Insa am intrat in viata unei manastiri timp de 30 de minute, varianta a filmului pe care eu o numesc "Dupa munti". Impactul a ceea ce am vazut l-am simtit abea atunci. E straniu sa stai la o masa cu femei imbracate in negru, frumoase, care nu mai stiu cum arata o oglinda, femei care au pierdut contactul cu timpul. Ma uitam ca un copil pierdut in alta lume la ele dandu-mi seama de simplitatea complexa a vietii lor.


Nu ma consider credincioasa, nu fac diferenta clara intre bine si rau, intre acel Dumnezeu si noi, dar pot spune ca intr-o jumatate de ora mi-am dat seama cat de murdata sunt. "Vreau acasa!" atat era in capul meu.


Pot afirma din nou ca realitatea bate filmul.

Holly night

O mie de chipuri, o mie de stele, o mie de minciuni, o mie de sentimente. Asa ar putea fi descrisa seara ce i-a unit in Sfanta Taina a Timpului pe 2012 si 2013.

Surprize peste tot, iubiri implinite, dezvaluite zgomotos sau in soapta, frica de a pierde, frica de noi. La inceput am venit gandindu-ma la nimic si am plecat indopata. Seara in care mi-am aratat minima demnitate, seara in care un "Te iubesc" schimba cursul anului, seara in care necunoscutii isi impart creierele, in care mi-am dat seama ca nu respir degeaba.

Multumesc serului nostru magic ce ne-a unit in asta seara, multumesc dudei ce s-a trezit in lipsa mea, multumesc piticului cret pentru curaj, multumesc vulpitei pentru ca mi-a aratat ca se poate, multumesc celui ce m-a facut sa ma simt frumoasa, multumesc celei ce mi-a aratat ca sunt frumoasa, va multumesc voua. Stiti ca sunteti voi?

"La multi ani!"  urasc urarea asta. Nu vreau multi ani, il vreau pe asta!