Eu sunt Andra si am 17 ani.
Imi era dor sa stau si sa uit de griji si prezent si obligatii. Am uitat cum e sa fii un copil intre varste, sa descoperi comori si sa te lasi condus de fum. Verdele a fost azi mai primitor ca niciodata, ca o masa calda facuta de mama dupa o deplasare prelungita.
Casa mea de azi a fost un labirint spre vremuri mai bune. Patul mi-a fost acaparat de insecte care nu m-au speriat pentru prima data de multa vreme. Cu timpul am invatat ca domnisoarele se sperie de ei, ca eleganta iti e data de scarba pe care le-o arati. Azi am redevenit prieteni. Plapuma mea a fost de beton, un mix de frunze galbene si verzi, un spatiu restrans in care mainile imi atarnau de o parte si de alta iar picioarele formau un zid intre mine si Ela. Perna mi-au fost cartile de biologie si engleza pe care le iubesc inca desi le-am abandonat cu un nod in gat. Fereastra imi era acoperita de geamuri fumurii si brazdata de draperii ale salciei ce si-a organizat ramurile alandala astfel incat peisajul meu ma facea sa ma topesc in salbaticia renascuta.
Ascult linistea in care se imprastie inofensiv note muzicale asortate. Mintea mi-a fost dezghetata acum o ora in urma asa ca nu am mai ramas decat noi, eu si Ela mea inflacarata si nebuna, scotand mereu la iveala tot ce insemn eu prin simpla prezenta.
As fi nebuna daca as spune ca m-am indragostit pentru 4 ore intr-o altfel de viata si am revenit la "Andra"? Ar fi absurd sa afirm ca mi-a fost dor sa rup frunzele in bucati mici pentru ca asta faceam cand eram mica pentru a cauta solutiile problemelor imposibile?
Am adormit si m-am trezit mai fresh ca oricand si totul cu o doza de Ela, draga mea Ela.