Spovedania

Era o joi. Era soare afara, soare in mine, zambete impartite, o alta zi din post. 

Am uitat procedura de spovedanie, dar dupa o absenta indelungata din sanul bisericii m-am gandit sa imi curat sufletul. Am plecat la 4 si 40 de minute din casa avand ca si partener caietul de chimie, caci la 6 eram asteptata sa imi imbogatesc cunostintele deja vaste la casa profesoarei de pregatire.

Cu sufletul la gura si pacatele in minte mergeam agale spre biserica. Ajung acolo si randul era deja format, semn ca intarziasem la molitfta. Am deschis caietul si l-am rasfoit uitandu-ma peste fenoli pana cand mi-au mai intrat cateva notiuni subliniate ostentativ cu rosu in memorie.

A trecut o jumatate de ora. Se face 5 si 10. Mai apare un preot. ”Aici se joaca la doua maini” trece gandul rapid prin mintea mea alungandu-l cu un zambet cu o tenta de vinovatie. Mai trec 10 minute cu aproximatie si incepe molitfta. Deja imi amortesc picioarele, imi spun numele de cateva ori si trecem la operatiunea de curatare.

Ceasul e 5 jumatate. La 5 si 45 ar trebui sa fiu pe drum, dar am nevoie si de cateva minute sa trec pe acasa sa-mi iau ghiozdanul. Si ma pun prima in rand un pic impacientata. O doamna intra inainte. Astept. E 5 si 35. Dupa ce iese dau sa intru, dar o alta ”baba cu tupeu” mi-o ia inainte ignorandu-mi rugamintea de a ma lasa sa intru. E 5 si 40. Preotul m-a observat, dar a evitat sa faca o alegere. 

”Bineeee. Asta si am intrat.” O, dar vai! O alta doamna care a ajuns acum 20 de minute intra relaxat cu o credinta si o rabdare puternica fluturandui-se prin alunita paroasa de pe obraz.

Injuraturi originale si neasteptate imi inunda mintea. Plec cu inca un pacat asupra-mi si cu plansul de ciuda standu-mi in gat. Injur in continuu cel putin pana ajung la profesoara si abia cand ies zambesc gandiundu-ma ca poate Caragiale ar fi scos o poveste buna din intamplarea asta.

Razboi

Ne-am ascutit cutitele, ne-am pus mastile de gaz si am inceput sa aruncam mai intai cu bile de hartie, mai apoi cu mici cutite de bucatarie pana am ajuns sa apelam la bombe atomice. A fost un razboi lung de 3 saptamani si ceva, victimele numeroase, sange, orfani, cadavre, tipete pana cand am ajuns la lupta decisiva.

Eu am venit cu steagul de pace, caci armata mea era prea obosita si deja s-a retras de pe campul de lupta. Tu de cum ai aparut ai inceput sa ma acostezi, ti-ai trimis generalii la inaintare si m-ai fortat sa imi incep planul de atac de rezerva. 

Si incepe ultima lupta. Tu ataci fara ocolisuri, ma zgarii si ma invinetesti. Eu ma apar folosind indiferenta si sarcasmul, ceea ce te face sa lovesti si mai tare. Ma abtin cu greu sa nu-ti dau o palma, asa ca incep si eu sa arunc cuvinte. De 3 ori am vrut sa plec, de 3 ori m-ai prins si m-ai asezat inapoi pe campul de lupta. Si ai dat lovitura de gratie.

Am cedat sub presune, m-am pus in genunchi si a inceput ploaia. Dezbracata, tremurand te-am lasat sa ma vezi si a fost destul ca sa cazi si tu. Suntem extenuati. Suntem resemnati. Ma acoperi cu goliciunea ta, ma regasesc in ranile tale, ma aflu in ploaia ta.

Si incet, incet norii se spulbera ca o oglinda inghetata. Trecem la armistitiul de pace, stabilim sa parasim permanent campul de lupta, dar stim deja ca asta nu se va intampla. Stabilim sa ne vedem pe un teren mai putin periculos, dar nici asta nu o sa se intample, caci creasta muntelui a devenit casa noastra. De atatea ori am cazut, dar niciodata destul cat sa nu ne putem intoarce.

Si inca o data dupa secole de lupta am devenit un vultur cu aripi puternice ghidate de vant si asa vom ramane pana cand urmatoarea picatura de apa ne va eroda in timp.

Sfarsit

Sfanta Duminica

Ileana Cosanzeana si fratele ei Fat-Frumos sunt doi pustani in crestere. Ileana Cosanzeana (am sa-i spun I.) are acum 17, iar povestea ei e pe cale sa fie scrisa. Problema e ca s-a cam prostit in ultima perioada si a luat-o razna. 

Fat-Frumos (alias Double F) e mezinul familiei si e inca indecis in privinta faptelor eroice pe care urmeaza sa le faca. E in stand by dar mai are timp, are abia 14 ani si un buletin proaspat scos.

In spatele lor e personajul principal al acestei povesti, mama fratilor cunoscuta sub numele de Sfanta Duminica. Biata femeie a avut ceva bataie de cap cu adolescenta si pubertul ei, dar fiind un personaj responsabil, si-a demonstat in mod repetat rabdarea, calmlul si taria in situatii limita. Se aude ca s-a documentat din carti de specialitate, dar ma indoiesc ca ar fi dat roade sfaturile altora daca nu ar fi fost ea un soldat atat de puternic.

Sfanta Duminica, avand o intelepciune vestita, a stiut cand sa spuna da si cand sa spuna nu, castigand aprecierea nerostita a lui I. si de asemenea a avut taria sa lase garda jos in timpul razboiului dintre generatii. Datorita tuturor fatelor ei eroice au ajuns cei doi frati sa-si aleaga povestile si sa traiasca fericiti pana la adanci batraneti.

Azi, desi nu e duminica, o sarbatorim pe adevarata eroina a povestii, conducatoarea de destine si sursa de inspiratie a tuturor basmelor. La muti ani, mami!

Cercul zi si noapte

Acest cerc nu e o metafora, e o scoala, scoala doamnei Natasa (o rusoaica cu abilitati didactice). Defapt nu e o scoala, e un fel de academie cu un orar special, elevi prea multi si un singur profesor, ea.

In timpul zilei elevii sunt plictisiti, sunt automati, vin la ora de matematica sperand sa inteleaga elipsele pentru a masura lungimea pamantului. Merg la ora de biologie speriati si increzatori ca vor reusi sa dezmembreze corpul uman in tesuturi si sisteme. Merg la chimie ca sa vada ce poate iesi dintr-un amestec de temeri si ura, sau dintr-o stea si un pestisor de aur. Merg la orele de limbi straine citind semne pe care nu le inteleg destul de bine si pe care le transforma in conversatii nesigure. Merg si invata ce preda Natasa urmarindu-si cat de cat intesul.

Orele de curs ce incep la 8 seara sunt cele pe care Natasa le asteapta cu drag. Elevii devin intesati sa afle cum se termina cartile lui Palahniuk, noile metode de socializare, isi exprima opiniile strict prin ceea ce stiu ei sa faca mai bine: dans, muzica, sculptura, scris si alte moduri care nu au inca un nume.

Natasa nu doarme niciodata. Ziua se dedica, obosita si incercanata de griji puerile, plange, judeca, urmeaza regulile firesti si are grija sa dea mai departe tot ce are mai bun. Noaptea e zvelta, libera, obosita si fericita, implicata si are un zambet ce lumineaza intreaga cladire.

Un singur profesor si reuseste sa tina in frau pes 1000  de copii, fiecare cu nevoi diferite. 

Natasa a invatat ce e iubirea, ce e ura, ce e etanolul si unde e epifiza de la elevii ei din urma ce au absolvit si isi trimit copiii la dansa. Ea nu simte, nu are piele sau nas, nu vede si nu aude, dar e cel mai bun profesor, premiata fiind pentru aptitudinile ei.

Natasa nu o sa moara decat atunci cand nu va mai conta daca e zi sau noaptea, caci se hraneste din astre.

Uita-te!

A venit timid, cu pasi mici si siguri. A venit cu un aer rece de superioritate si cu ochii inghetati, fara cea mai mica urma de sentiment. "E rea", "De ce nu a venit inca?", "Fatuca asta stie sa se lase asteptata" .

Roiuri de ganduri imprastiate, scuturate de vant. Soapte, barfe ale calatorilor cosmici ce se aud tot mai tare. Si totusi nimeni nu a observat ca e aici. S-a infiltrat usor in inimile si in mintile noastre pana cand numai ce ne-am trezit din lancezeala si ne-am uitat in jur ca sa realizam ca era venita de atata timp. Si inca nu poti sa o arati cu degetul.

Poate e fetita cu acadele si codite aurite, dar daca e batrana ce hraneste porumbeii in parc, sau e doamna cu rochia inflorata si talia de albina? Nu poti sti... si poate e doar o barfa, poate nici nu exista...

Eu iti zic sa te uiti mai bine. A venit de mult primavara si s-a adapostit in ochii tai pe timp de ger, iar acum caldura ta i-a devenit casa.