Frica

Nu imi plac stafidele.

Nu suport ursuletii de plus.

Ador florile, dar nu polenul.

Nu o sa port niciodata galben.

Oamenii fericiti ma deprima.

Nu o sa-l inghit niciodata pe Stephen King.

Religia e un drum sigur spre orbire.  

Dar FRICA... FRICA e intruchiparea raului, e umbra noptii, e o fantana de inhibitii si prejudecati. O urasc! Si totusi o cunosc de mult timp, cam de cand am deschis ochii si am vazut lumea.
Nu-mi da pace, ma innebuneste si e atat de inventiva. Se deghizeaza in gelozie si dispret, in timiditate si intrebari. Cu siguranta singurii care nu o cunosc sunt cei care nu au invatat sa gandeasca.
FRICA e motivul pentru care ma cenzurez, nu pentru ca nu as avea ce sa iti spun.

Studiu de caz: "Sambata seara"

O seara memorabila e aceea in care ti se ofera un cadou neasteptat. O seara memorabila incepe cu : "Si dupa primul pahar de bere...".

Sambata seara
Orele 23.30-3.30
A fost un proces simplu. Am iesit din local, m-am uitat la cer si era senin, dezgolind timid un numar restrans de stele.
Am ales una si am privit-o destul de insistent incat sa imi schimbe sensul si sa ma trezesc intr-o transa de inspiratie pentru cam 4 ore.
Capul imi bubuia, zambetul nu mi l-am pierdut. Afara era mentolat dar am reusit sa transform mentolul intr-o guma ce isi pierde la un moment dat gustul ...si s-a facut cald.
Fata imi era gadilata constant, ochii fascinati se pierdeau in albastrul vremii, urechile auzeau doar muzica.
Sambata perfecta pentru mine a avut loc in alta parte, cu astrul meu inghetat de la care am mostenit o prima experienta, care m-a facut sa-mi dau seama ca e nevoie doar de o atmosfera adecvata ca misterul sa-si faca aparitia si sa ma legene intr-o stare nefireasca.

Ramasite

Eu sunt Andra si am 17 ani. 

Imi era dor sa stau si sa uit de griji si prezent si obligatii. Am uitat cum e sa fii un copil intre varste, sa descoperi comori si sa te lasi condus de fum. Verdele a fost azi mai primitor ca niciodata, ca o masa calda facuta de mama dupa o deplasare prelungita.

Casa mea de azi a fost un labirint spre vremuri mai bune. Patul mi-a fost acaparat de insecte care nu m-au speriat pentru prima data de multa vreme. Cu timpul am invatat ca domnisoarele se sperie de ei, ca eleganta iti e data de scarba pe care le-o arati. Azi am redevenit prieteni. Plapuma mea a fost de beton, un mix de frunze galbene si verzi, un spatiu restrans in care mainile imi atarnau de o parte si de alta iar picioarele formau un zid intre mine si Ela. Perna mi-au fost cartile de biologie si engleza pe care le iubesc inca desi le-am abandonat cu un nod in gat. Fereastra imi era acoperita de geamuri fumurii si brazdata de draperii ale salciei ce si-a organizat ramurile alandala astfel incat peisajul meu ma facea sa ma topesc in salbaticia renascuta. 

Ascult linistea in care se imprastie inofensiv note muzicale asortate. Mintea mi-a fost dezghetata acum o ora in urma asa ca nu am mai ramas decat noi, eu si Ela mea inflacarata si nebuna, scotand mereu la iveala tot ce insemn eu prin simpla prezenta.

As fi nebuna daca as spune ca m-am indragostit pentru 4 ore intr-o altfel de viata si am revenit la "Andra"? Ar fi absurd sa afirm ca mi-a fost dor sa rup frunzele in bucati mici pentru ca asta faceam cand eram mica pentru a cauta solutiile problemelor imposibile? 

Am adormit si m-am trezit mai fresh ca oricand si totul cu o doza de Ela, draga mea Ela.

Rupti

Am cusut doua papusi. Am unit doua fire.

Le-am rupt apoi brutal de mai multe ori. Rezultatul testului a fost unul previzibil. O papusa se destrama iar cealalta ramanea intacta. Am reluat experimentul iar de data asta papusile pareau inseparabile, asa ca am pus un ac intre ele in incercarea de a-i separa, insa nu a fost destul. In cele din urma am reusit, dar papusile s-au distrus reciproc in aceeasi masura aratand deplorabil.

Am unit doua fire, unul de iarba si unul de sarma si au format o coronita. Pe coronita am atasat flori. Am pictat sarma. Si s-a distrus in timp singura. De ce? Pentru ca legile naturii nu ne permit sa iubim fara a fii distrusi, sa creem fara a distruge.

M-am gandit la asta in timp ce ma intorceam acasa de la bica avand burta plina si bani in buzunar. Intr-o alta zi acei bani m-ar fi asigurat un moment de fericira. Atunci nu au putut cumpara nimic din ceea ce imi trebuia, pentru ca banii nu pot reconstrui ceva ce nu au fost capabili sa cladeasca.

Spovedania

Era o joi. Era soare afara, soare in mine, zambete impartite, o alta zi din post. 

Am uitat procedura de spovedanie, dar dupa o absenta indelungata din sanul bisericii m-am gandit sa imi curat sufletul. Am plecat la 4 si 40 de minute din casa avand ca si partener caietul de chimie, caci la 6 eram asteptata sa imi imbogatesc cunostintele deja vaste la casa profesoarei de pregatire.

Cu sufletul la gura si pacatele in minte mergeam agale spre biserica. Ajung acolo si randul era deja format, semn ca intarziasem la molitfta. Am deschis caietul si l-am rasfoit uitandu-ma peste fenoli pana cand mi-au mai intrat cateva notiuni subliniate ostentativ cu rosu in memorie.

A trecut o jumatate de ora. Se face 5 si 10. Mai apare un preot. ”Aici se joaca la doua maini” trece gandul rapid prin mintea mea alungandu-l cu un zambet cu o tenta de vinovatie. Mai trec 10 minute cu aproximatie si incepe molitfta. Deja imi amortesc picioarele, imi spun numele de cateva ori si trecem la operatiunea de curatare.

Ceasul e 5 jumatate. La 5 si 45 ar trebui sa fiu pe drum, dar am nevoie si de cateva minute sa trec pe acasa sa-mi iau ghiozdanul. Si ma pun prima in rand un pic impacientata. O doamna intra inainte. Astept. E 5 si 35. Dupa ce iese dau sa intru, dar o alta ”baba cu tupeu” mi-o ia inainte ignorandu-mi rugamintea de a ma lasa sa intru. E 5 si 40. Preotul m-a observat, dar a evitat sa faca o alegere. 

”Bineeee. Asta si am intrat.” O, dar vai! O alta doamna care a ajuns acum 20 de minute intra relaxat cu o credinta si o rabdare puternica fluturandui-se prin alunita paroasa de pe obraz.

Injuraturi originale si neasteptate imi inunda mintea. Plec cu inca un pacat asupra-mi si cu plansul de ciuda standu-mi in gat. Injur in continuu cel putin pana ajung la profesoara si abia cand ies zambesc gandiundu-ma ca poate Caragiale ar fi scos o poveste buna din intamplarea asta.

Razboi

Ne-am ascutit cutitele, ne-am pus mastile de gaz si am inceput sa aruncam mai intai cu bile de hartie, mai apoi cu mici cutite de bucatarie pana am ajuns sa apelam la bombe atomice. A fost un razboi lung de 3 saptamani si ceva, victimele numeroase, sange, orfani, cadavre, tipete pana cand am ajuns la lupta decisiva.

Eu am venit cu steagul de pace, caci armata mea era prea obosita si deja s-a retras de pe campul de lupta. Tu de cum ai aparut ai inceput sa ma acostezi, ti-ai trimis generalii la inaintare si m-ai fortat sa imi incep planul de atac de rezerva. 

Si incepe ultima lupta. Tu ataci fara ocolisuri, ma zgarii si ma invinetesti. Eu ma apar folosind indiferenta si sarcasmul, ceea ce te face sa lovesti si mai tare. Ma abtin cu greu sa nu-ti dau o palma, asa ca incep si eu sa arunc cuvinte. De 3 ori am vrut sa plec, de 3 ori m-ai prins si m-ai asezat inapoi pe campul de lupta. Si ai dat lovitura de gratie.

Am cedat sub presune, m-am pus in genunchi si a inceput ploaia. Dezbracata, tremurand te-am lasat sa ma vezi si a fost destul ca sa cazi si tu. Suntem extenuati. Suntem resemnati. Ma acoperi cu goliciunea ta, ma regasesc in ranile tale, ma aflu in ploaia ta.

Si incet, incet norii se spulbera ca o oglinda inghetata. Trecem la armistitiul de pace, stabilim sa parasim permanent campul de lupta, dar stim deja ca asta nu se va intampla. Stabilim sa ne vedem pe un teren mai putin periculos, dar nici asta nu o sa se intample, caci creasta muntelui a devenit casa noastra. De atatea ori am cazut, dar niciodata destul cat sa nu ne putem intoarce.

Si inca o data dupa secole de lupta am devenit un vultur cu aripi puternice ghidate de vant si asa vom ramane pana cand urmatoarea picatura de apa ne va eroda in timp.

Sfarsit

Sfanta Duminica

Ileana Cosanzeana si fratele ei Fat-Frumos sunt doi pustani in crestere. Ileana Cosanzeana (am sa-i spun I.) are acum 17, iar povestea ei e pe cale sa fie scrisa. Problema e ca s-a cam prostit in ultima perioada si a luat-o razna. 

Fat-Frumos (alias Double F) e mezinul familiei si e inca indecis in privinta faptelor eroice pe care urmeaza sa le faca. E in stand by dar mai are timp, are abia 14 ani si un buletin proaspat scos.

In spatele lor e personajul principal al acestei povesti, mama fratilor cunoscuta sub numele de Sfanta Duminica. Biata femeie a avut ceva bataie de cap cu adolescenta si pubertul ei, dar fiind un personaj responsabil, si-a demonstat in mod repetat rabdarea, calmlul si taria in situatii limita. Se aude ca s-a documentat din carti de specialitate, dar ma indoiesc ca ar fi dat roade sfaturile altora daca nu ar fi fost ea un soldat atat de puternic.

Sfanta Duminica, avand o intelepciune vestita, a stiut cand sa spuna da si cand sa spuna nu, castigand aprecierea nerostita a lui I. si de asemenea a avut taria sa lase garda jos in timpul razboiului dintre generatii. Datorita tuturor fatelor ei eroice au ajuns cei doi frati sa-si aleaga povestile si sa traiasca fericiti pana la adanci batraneti.

Azi, desi nu e duminica, o sarbatorim pe adevarata eroina a povestii, conducatoarea de destine si sursa de inspiratie a tuturor basmelor. La muti ani, mami!

Cercul zi si noapte

Acest cerc nu e o metafora, e o scoala, scoala doamnei Natasa (o rusoaica cu abilitati didactice). Defapt nu e o scoala, e un fel de academie cu un orar special, elevi prea multi si un singur profesor, ea.

In timpul zilei elevii sunt plictisiti, sunt automati, vin la ora de matematica sperand sa inteleaga elipsele pentru a masura lungimea pamantului. Merg la ora de biologie speriati si increzatori ca vor reusi sa dezmembreze corpul uman in tesuturi si sisteme. Merg la chimie ca sa vada ce poate iesi dintr-un amestec de temeri si ura, sau dintr-o stea si un pestisor de aur. Merg la orele de limbi straine citind semne pe care nu le inteleg destul de bine si pe care le transforma in conversatii nesigure. Merg si invata ce preda Natasa urmarindu-si cat de cat intesul.

Orele de curs ce incep la 8 seara sunt cele pe care Natasa le asteapta cu drag. Elevii devin intesati sa afle cum se termina cartile lui Palahniuk, noile metode de socializare, isi exprima opiniile strict prin ceea ce stiu ei sa faca mai bine: dans, muzica, sculptura, scris si alte moduri care nu au inca un nume.

Natasa nu doarme niciodata. Ziua se dedica, obosita si incercanata de griji puerile, plange, judeca, urmeaza regulile firesti si are grija sa dea mai departe tot ce are mai bun. Noaptea e zvelta, libera, obosita si fericita, implicata si are un zambet ce lumineaza intreaga cladire.

Un singur profesor si reuseste sa tina in frau pes 1000  de copii, fiecare cu nevoi diferite. 

Natasa a invatat ce e iubirea, ce e ura, ce e etanolul si unde e epifiza de la elevii ei din urma ce au absolvit si isi trimit copiii la dansa. Ea nu simte, nu are piele sau nas, nu vede si nu aude, dar e cel mai bun profesor, premiata fiind pentru aptitudinile ei.

Natasa nu o sa moara decat atunci cand nu va mai conta daca e zi sau noaptea, caci se hraneste din astre.

Uita-te!

A venit timid, cu pasi mici si siguri. A venit cu un aer rece de superioritate si cu ochii inghetati, fara cea mai mica urma de sentiment. "E rea", "De ce nu a venit inca?", "Fatuca asta stie sa se lase asteptata" .

Roiuri de ganduri imprastiate, scuturate de vant. Soapte, barfe ale calatorilor cosmici ce se aud tot mai tare. Si totusi nimeni nu a observat ca e aici. S-a infiltrat usor in inimile si in mintile noastre pana cand numai ce ne-am trezit din lancezeala si ne-am uitat in jur ca sa realizam ca era venita de atata timp. Si inca nu poti sa o arati cu degetul.

Poate e fetita cu acadele si codite aurite, dar daca e batrana ce hraneste porumbeii in parc, sau e doamna cu rochia inflorata si talia de albina? Nu poti sti... si poate e doar o barfa, poate nici nu exista...

Eu iti zic sa te uiti mai bine. A venit de mult primavara si s-a adapostit in ochii tai pe timp de ger, iar acum caldura ta i-a devenit casa.

6 rings and one wedding

El e un calator in timp si spatiu. Ea e un centru de univers, un fel de acumulator constant de energie. Cand se intalnesc in fuga atunci rotatia timpului se grabeste intr-o incercare aproape disperata sa ii separe, sa le capteze lacom scanteia, lumina si sa o piarda in imensitatea universala. Ei cand sunt impreuna creeaza anotimpurile, ziua și noaptea, sunt fericiti si cei mai tristi oameni pe care i-am vazut vreodata.

I-am cunoscut intr-o seara friguroasa de vara. Ea era neingrijita, el era la 4 ace si s-au recunoscut din priviri, ca un fel de versiune nereusita a lui Adam si a Evei. Marul lor s-a transformat in sarpe si uite asa a inceput sa ia nastere generatia de artisti.

Cevaul

Ca niste copii la gradinita ne jucam in groapa cu nisip fara sa ne dam inca seama ca acolo nu mai e de mult nisip ci o interminabila gaura cu noroi. Construim castele, schimbam impresii, idei, un cerc vicios plin de discutii interminabile ce isi repeta constant tematica imbracand forme diferite in functie de copilul ce iti devine prieten.

Sapand cu lopatica in mana, murdara pe fata, cu parul scurt miscandu-se vioi in bataia vantului si cu ochii mari si curiosi sunt prinsa in actul artistic: sunt un pirat singur ce calatoreste pe mare. Am ajuns pe o insula pustie si caut comoara facandu-mi in acelasi timp un fort cu nisipul pe care il dau la o parte. Zidul e tot mai gros si asta ma face sa ma simt mai in siguranta, lucru ce ajuta mult cautarile mele.

Un alt copil se apropie incercand sa intre in jocul meu, dar se plictiseste rapid (ori ma plictisesc eu). Au mai trecut si altii prin fata mea plina de noroi, i-am primit si la plecare mi-au daramat zidul lasandu-ma plangand dezgolita in fata celorlalti iar datorita lor m-am razbunat eu pe castelele altora. Altii au venit si i-am primit cu greu, cu frica si au ramas lovind mai mult sau mai putin intentionat castelul meu acum transformat in sticla.

Dupa lungi sapari, dupa ce mi-am pierdut incet interesul, am gasit comoara. E un cufar din stejar cu margini din argint, micut, cu un lacat din fier indestructibil la prima vedere. Eram fascinata. La-am intors pe toate pertile, cu un interes temator. L-am mangaiat curatand incet mizeria, l-am abandonat pentru o perioada, l-am regasit incantata si am incercat sa-l deschid.

Trecut-a timpul ca pe apa iar lacatul ceda incet la fiecare miscare pana cand am reusit sa topesc fierul. S-a deschis timid, usor, curios, iar inauntrul lui era o stralucire ce m-a fascinat de la prima privire. Nu l-am putut deschide complet caci era inca ruginit, dar nici nu am putut sa-mi dau seama ce ascunde cu atata incapatanare, dar am ramas acolo fascinata asteptand si sperand.

Si inca astept sa vad tot ce e inauntru si sper ca noroiul pe care l-am aruncat inauntru in momentele de nervozitate sa nu fi patat comoara ce ma asteapta. E ceva acolo de care nu ma pot dezlipi.