10+ ani mai târziu

    Ahh, to be 17 again... 

    Nu m-ar pasiona să mă întorc la vârsta aia, dar apreciez curajul de atunci de a scrie în public ce doare, ce poveste mi-a rămas în minte, categorisiri și declarații. Azi n-aș mai face-o. Dar ce comoară e să dai un search pe google și să găsești scrieri care nu mai au sens, dar poartă după ele lupte importante îngropate de timp. 

    Off, dragul meu Pătrățel, câte s-au tot adunat de atunci. Mă întreb dacă ai fi mulțumită de omul care îți invadează azi spațiul cu melancolii și semne de întrebare. 

    Un jurnal. Niciodată schițat, aranjat, sau corectat. Raw blood vărsat pe pagina internautică. Mă întreb ce a rămas șters, ce n-a văzut lumina ecranului până la final. Și cine te-a citit? Și de ce? Ce mândrie să ai un articol deschis de 200 de ori când probabil 100 erau doar ale tale. Aceeași senzație pe care o am la un story bun pe Intagram pe care îl revad de același număr de ori cu mare mândrie (majoritatea, evident, de la bară). Dar uite că cel puțin un articol de can-can scris aici a făcut înconjurul liceului. Oamenii, acei puțini, știau de tine și urmăreau cu oareșice interes ce mai ai de adăugat la știrea zilei. 

    Azi nu știu câtă răbdare ar avea cineva să-și piardă 10 minute citindu-ți haosul când ar putea să-l asculte rezumat în 30 de secunde de TikTok. A trecut mult timp, dragă Pătrățel, lumea e un pic mai altfel azi, deși în marele mers al lucrurilor, n-a trecut chiar atât de mult. 

    Voi, cei care ați văzut măcar un articol de aici, cum vă duceți acum traiul casnic în economia actuală? Cum e să te uiți la rândurile astea din viitor înspre trecutul adolescentei/adolescentului care se speria că vine simularea de la Bac? Cine erați atunci și nu mai sunteți azi? Ce a rămas neschimbat?

    Petrecut-am și eu timp îndelungat prin terapie vorbind despre copilul interior și daunele aduse în adulție. Dar de adolescenta rebelde n-am vorbit niciodată acolo. De ea m-am rușinat, am pus-o în cutie și, deși am mai încercat să o scot de acolo, m-au oprit urechile roșii. Dar uite-o, așezată în rama ecranului. 

    Poate o să fie asta și rama mea, dacă o să am curajul să scot de la naftalină tot ce am pus deoparte de la ultima interacțiune. Măcar pentru tine, Pătrățele.

Frica

Nu îmi plac stafidele.

Nu suport ursuleții de pluș.

Ador florile, dar nu polenul.

Nu o să port niciodată galben.

Oamenii fericiți mă deprimă.

Nu o să-l înghit niciodată pe Stephen King.

Religia e un drum sigur spre orbire.  

Dar FRICA... FRICA e întruchiparea răului, e umbra nopții, e o fântână de inhibiții și prejudecăți. O urăsc! Și totuși o cunosc de mult timp, cam de când am deschis ochii și am văzut lumea.
Nu-mi dă pace, mă înnebunește și e atât de inventivă. Se deghizează în gelozie și dispreț, în timiditate și întrebări. Cu siguranță singurii care nu o cunosc sunt cei care nu au învățat să gândească.
FRICA e motivul pentru care mă cenzurez, nu pentru că nu aș avea ce sa îți spun.

Studiu de caz: "Sambata seara"

O seara memorabila e aceea in care ti se ofera un cadou neasteptat. O seara memorabila incepe cu : "Si dupa primul pahar de bere...".

Sambata seara
Orele 23.30-3.30
A fost un proces simplu. Am iesit din local, m-am uitat la cer si era senin, dezgolind timid un numar restrans de stele.
Am ales una si am privit-o destul de insistent incat sa imi schimbe sensul si sa ma trezesc intr-o transa de inspiratie pentru cam 4 ore.
Capul imi bubuia, zambetul nu mi l-am pierdut. Afara era mentolat dar am reusit sa transform mentolul intr-o guma ce isi pierde la un moment dat gustul ...si s-a facut cald.
Fata imi era gadilata constant, ochii fascinati se pierdeau in albastrul vremii, urechile auzeau doar muzica.
Sambata perfecta pentru mine a avut loc in alta parte, cu astrul meu inghetat de la care am mostenit o prima experienta, care m-a facut sa-mi dau seama ca e nevoie doar de o atmosfera adecvata ca misterul sa-si faca aparitia si sa ma legene intr-o stare nefireasca.

Ramasite

Eu sunt Andra si am 17 ani. 

Imi era dor sa stau si sa uit de griji si prezent si obligatii. Am uitat cum e sa fii un copil intre varste, sa descoperi comori si sa te lasi condus de fum. Verdele a fost azi mai primitor ca niciodata, ca o masa calda facuta de mama dupa o deplasare prelungita.

Casa mea de azi a fost un labirint spre vremuri mai bune. Patul mi-a fost acaparat de insecte care nu m-au speriat pentru prima data de multa vreme. Cu timpul am invatat ca domnisoarele se sperie de ei, ca eleganta iti e data de scarba pe care le-o arati. Azi am redevenit prieteni. Plapuma mea a fost de beton, un mix de frunze galbene si verzi, un spatiu restrans in care mainile imi atarnau de o parte si de alta iar picioarele formau un zid intre mine si Ela. Perna mi-au fost cartile de biologie si engleza pe care le iubesc inca desi le-am abandonat cu un nod in gat. Fereastra imi era acoperita de geamuri fumurii si brazdata de draperii ale salciei ce si-a organizat ramurile alandala astfel incat peisajul meu ma facea sa ma topesc in salbaticia renascuta. 

Ascult linistea in care se imprastie inofensiv note muzicale asortate. Mintea mi-a fost dezghetata acum o ora in urma asa ca nu am mai ramas decat noi, eu si Ela mea inflacarata si nebuna, scotand mereu la iveala tot ce insemn eu prin simpla prezenta.

As fi nebuna daca as spune ca m-am indragostit pentru 4 ore intr-o altfel de viata si am revenit la "Andra"? Ar fi absurd sa afirm ca mi-a fost dor sa rup frunzele in bucati mici pentru ca asta faceam cand eram mica pentru a cauta solutiile problemelor imposibile? 

Am adormit si m-am trezit mai fresh ca oricand si totul cu o doza de Ela, draga mea Ela.

Rupti

Am cusut doua papusi. Am unit doua fire.

Le-am rupt apoi brutal de mai multe ori. Rezultatul testului a fost unul previzibil. O papusa se destrama iar cealalta ramanea intacta. Am reluat experimentul iar de data asta papusile pareau inseparabile, asa ca am pus un ac intre ele in incercarea de a-i separa, insa nu a fost destul. In cele din urma am reusit, dar papusile s-au distrus reciproc in aceeasi masura aratand deplorabil.

Am unit doua fire, unul de iarba si unul de sarma si au format o coronita. Pe coronita am atasat flori. Am pictat sarma. Si s-a distrus in timp singura. De ce? Pentru ca legile naturii nu ne permit sa iubim fara a fii distrusi, sa creem fara a distruge.

M-am gandit la asta in timp ce ma intorceam acasa de la bica avand burta plina si bani in buzunar. Intr-o alta zi acei bani m-ar fi asigurat un moment de fericira. Atunci nu au putut cumpara nimic din ceea ce imi trebuia, pentru ca banii nu pot reconstrui ceva ce nu au fost capabili sa cladeasca.

Spovedania

Era o joi. Era soare afara, soare in mine, zambete impartite, o alta zi din post. 

Am uitat procedura de spovedanie, dar dupa o absenta indelungata din sanul bisericii m-am gandit sa imi curat sufletul. Am plecat la 4 si 40 de minute din casa avand ca si partener caietul de chimie, caci la 6 eram asteptata sa imi imbogatesc cunostintele deja vaste la casa profesoarei de pregatire.

Cu sufletul la gura si pacatele in minte mergeam agale spre biserica. Ajung acolo si randul era deja format, semn ca intarziasem la molitfta. Am deschis caietul si l-am rasfoit uitandu-ma peste fenoli pana cand mi-au mai intrat cateva notiuni subliniate ostentativ cu rosu in memorie.

A trecut o jumatate de ora. Se face 5 si 10. Mai apare un preot. ”Aici se joaca la doua maini” trece gandul rapid prin mintea mea alungandu-l cu un zambet cu o tenta de vinovatie. Mai trec 10 minute cu aproximatie si incepe molitfta. Deja imi amortesc picioarele, imi spun numele de cateva ori si trecem la operatiunea de curatare.

Ceasul e 5 jumatate. La 5 si 45 ar trebui sa fiu pe drum, dar am nevoie si de cateva minute sa trec pe acasa sa-mi iau ghiozdanul. Si ma pun prima in rand un pic impacientata. O doamna intra inainte. Astept. E 5 si 35. Dupa ce iese dau sa intru, dar o alta ”baba cu tupeu” mi-o ia inainte ignorandu-mi rugamintea de a ma lasa sa intru. E 5 si 40. Preotul m-a observat, dar a evitat sa faca o alegere. 

”Bineeee. Asta si am intrat.” O, dar vai! O alta doamna care a ajuns acum 20 de minute intra relaxat cu o credinta si o rabdare puternica fluturandui-se prin alunita paroasa de pe obraz.

Injuraturi originale si neasteptate imi inunda mintea. Plec cu inca un pacat asupra-mi si cu plansul de ciuda standu-mi in gat. Injur in continuu cel putin pana ajung la profesoara si abia cand ies zambesc gandiundu-ma ca poate Caragiale ar fi scos o poveste buna din intamplarea asta.

Razboi

Ne-am ascutit cutitele, ne-am pus mastile de gaz si am inceput sa aruncam mai intai cu bile de hartie, mai apoi cu mici cutite de bucatarie pana am ajuns sa apelam la bombe atomice. A fost un razboi lung de 3 saptamani si ceva, victimele numeroase, sange, orfani, cadavre, tipete pana cand am ajuns la lupta decisiva.

Eu am venit cu steagul de pace, caci armata mea era prea obosita si deja s-a retras de pe campul de lupta. Tu de cum ai aparut ai inceput sa ma acostezi, ti-ai trimis generalii la inaintare si m-ai fortat sa imi incep planul de atac de rezerva. 

Si incepe ultima lupta. Tu ataci fara ocolisuri, ma zgarii si ma invinetesti. Eu ma apar folosind indiferenta si sarcasmul, ceea ce te face sa lovesti si mai tare. Ma abtin cu greu sa nu-ti dau o palma, asa ca incep si eu sa arunc cuvinte. De 3 ori am vrut sa plec, de 3 ori m-ai prins si m-ai asezat inapoi pe campul de lupta. Si ai dat lovitura de gratie.

Am cedat sub presune, m-am pus in genunchi si a inceput ploaia. Dezbracata, tremurand te-am lasat sa ma vezi si a fost destul ca sa cazi si tu. Suntem extenuati. Suntem resemnati. Ma acoperi cu goliciunea ta, ma regasesc in ranile tale, ma aflu in ploaia ta.

Si incet, incet norii se spulbera ca o oglinda inghetata. Trecem la armistitiul de pace, stabilim sa parasim permanent campul de lupta, dar stim deja ca asta nu se va intampla. Stabilim sa ne vedem pe un teren mai putin periculos, dar nici asta nu o sa se intample, caci creasta muntelui a devenit casa noastra. De atatea ori am cazut, dar niciodata destul cat sa nu ne putem intoarce.

Si inca o data dupa secole de lupta am devenit un vultur cu aripi puternice ghidate de vant si asa vom ramane pana cand urmatoarea picatura de apa ne va eroda in timp.

Sfarsit