Ma uit in jur si apoi ma intorc la mine. Schimbari de atitudini, schimbari ale oamenilor din spate si din fata. Nesimtirea a devenit o moda, respectul a expirat. Stau si ma intreb, oare sunt eu demodata, oare e gresit ca un om cu ani in plus sa-mi inspire automat respect? Ironiile nu isi au locul aici.
Ne aruncam tot mai adanc in pierdere si e rusinos avand in vedere ca potentialul exista. O societate fara un caracter puternic e nimic, iar noi suntem puternici insa ne sufoca risipitorii de aer. Cand ma gandesc la mai mult decat mine, cand ma gandesc la intregul din care fac parte ma trec fiorii, mi se face rau si inchid ochii din nou urmand sa ma trezesc iar la o diferita altitudine, o altitudine mai comoda si promitatoare.
Nu vreau sa trec neobservata, dar nici nu vreau sa fiu cea care scuipa si e privita de ceilalti cu mandrie sau dezgust. Visele mele sunt cel mai pretios lucru pe care il am si nu o sa renunt la asta, dar uneori mi-e frica sa nu fiu si eu infestata cu microbul indiferentei genarale.
Omul sfinteste locul, responsabilitate pe care eu am nesimtirea sa mi-o asum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu