Am sapat in noroi temelia imparatii mele.
M-am inaltat in mizeria mea si imi adun regretele cu grija zilnica, adeptii noii imparatii. Suflu si inspir acid etilic, am ragusit si mi s-au unflat ochii. M-am ascuns in rosul aprins ce-mi picteaza durerea, palatu-mi din sarma ghimpata zgarie norii insangerati ai diminetii, portile se deschid si vantul arunca un pumn de pene vinete afara, semn ca mi-a terminat de crescut puful.
Ploua si ninge de dimineata. Supusii-mi stau ca broastele cu tortele aprinse in apa acida. Privesc cu mandirie si dispret ochii lor negrii si pielea aramie de la ultimul etaj... o colonie de morti amortiti cu pielea de tinichea si cu glasul ragusit, cam atat am putut sa fac. Iar ei stau si ma privesc intepandu-ma cu invizibile.
Ziua stand singura ma cufund in pernele moi pana ajung la cuiele pozitionate parca strategic in patul meu. Seara ma intorc cu gandul la luna. Cand ma cheama ma acopar cu nori de ploaie si plec spre ea cu ceata pe ochi. Cand nu ma cheama ma prefac ca nu exista si o uit in marea de stele.
Tot asa de 3 ani, 3 luni si 3 zile construiesc si construiesc in inaltimile intunericului in cautarea soarelui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu