Sunt ametita, stiu! Si tocmai din cauza asta disper tot mai mult pentru ca simt tot mai mult. Ma doare, ma doare cand nu te aud, ma doare cand imi zbarnai in timpane. Ma deruteaza ritmul, mi se zbate inima, nicotina intra in sange, in creier, in membre iar eu nu mai sunt eu. Drog. Te iubesc? Nu. Te-am uitat? Nu. Atunci care e problema? Uit, urlu fara sa ma aud, plang cu lacrimi de nisip si imi aduc aminte tot. E usor, sa te superi, e usor sa omori, e al dracului de usor sa posezi, dar eu o sa raman mereu cu tine, in tine, fara macar sa ma simti la cate fane te inconjoara.
Iar am inceput?... Cand 7 oameni iti spun ca esti beat te duci si te culci, dar cand 100 de voci soptes sau urla: "NU!", eu de ce raman si continui sa simt, da... sa simt... asta imi e greseala. Simt egoist, doar pentru mine, dar asta a fost singura greseala. Nu am mintit, nu am fumat, nu am baut, nu am mintit! Ma obisnuiesc cu ideea ca la 16 ani sa fi dat tot, pentru nicotina mea. Chiar am iubit, bagami-as! Chiar am iubit notele amara, cele inalte si cele care m-au tratntit la pamant, impunerile prostesti si lipsa de incredere. Asta imi e blestemul, tac si inghit. I'm a loser baby, so why don't you kill me?
Muzica e ultimul meu drog... Am nevoie de o noua melodie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu